În perioada martie–septembrie 2025, Asociația IDEI a derulat proiectul: Busola Media pentru Tineri – Orientare în Lumea Digitală și Dezvoltarea Competențelor Critice –
Proiectul a fost finanțat prin programul Efectiv Civic, derulat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) în parteneriat cu Romanian-American Foundation (RAF) și cu sprijinul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI).
Proiectul a abordat problema alfabetizării media în rândul tinerilor, cu o focalizare clară pe combaterea dezinformării și a discursului instigator la ură – fenomene care afectează profund coeziunea socială și calitatea dialogului public în societatea contemporană. Scopul principal a fost creșterea gradului de alfabetizare media și dezvoltarea competențelor soft esențiale pentru consumul și producția responsabilă de informație digitală, în rândul a peste 300 de tineri din România, cu vârste între 15 și 29 de ani.
Proiectul a răspuns unei nevoi stringente: combaterea efectelor dezinformării, bulelor informaționale și a discursului instigator la ură, contribuind la formarea unor cetățeni mai informați, empatici și responsabili.
Ce am realizat prin proiect:
A fost dezvoltat un cadru de competențe soft adaptat nevoilor tinerilor din România, inspirat din bune practici internaționale, care include: gândire critică, responsabilitate, performanță, respect social, curiozitate, inspirație și bunăstare emoțională. Acest cadru a fundamentat întregul proces educațional.
A fost elaborat un material educațional digital, structurat pe grupe de vârstă și teme relevante, care tratează subiecte precum dezinformarea, algoritmii, identitatea digitală și discursul instigator la ură. Acest material este disponibil gratuit pe site-ul Asociației IDEI și poate fi folosit ca resursă deschisă în alte inițiative educaționale.
Peste 300 de tineri din județul Botoșani au participat la ateliere interactive organizate în școli și licee, unde au învățat cum să recunoască manipularea online, să navigheze cu discernământ în social media și să creeze conținut digital responsabil.